Taximetriștii din Centrul Istoric, amendați pentru că au refuzat curse sau au cerut mai mulți bani

06 04. 2019, 13:32

Taximetriștii din Centrul Istoric, amendați pentru că au refuzat curse sau au cerut mai mulți bani. În urma controlului, au fost aplicate 10 sancțiuni pentru că cei care au refuzat curse sau au propus prețuri mai mari decât cele stabilite de aparatele de taxat.

  • „Inspectori din cadrul Direcției Generale de Poliție Locala și Control a Municipiului Bucuresti au efectuat, noaptea trecută, un control în zona centrală a Capitalei pentru depistarea și sancționarea taximetriștilor care obișnuiesc să refuze cursele sau să propună alte prețuri decât cele stabilite de aparatul de taxat.
  • Polițiștii locali au acționat în zonele Str. Halelor / Str. Șelari și Calea Victoriei / Splaiul Independenței. Au fost verificate documentele de transport aferente unui număr de 57 autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34.800 lei, conform Legii 38/2003”, transmite Poliția Locală, sâmbătă, printr-un comunicat de presă.

Taximetriștii din Centrul Istoric, amendați

Potrivit sursei citate, ca măsuri complementare, polițiștii locali au reținut două autorizații de taxi, iar în alte trei cazuri urmează să fie sesizate autoritățile de autorizare din județul Ilfov, conform mediafax.ro.

„Acțiunea de vineri noapte face parte dintr-un set de măsuri care sunt aplicate in vederea descurajarii taximetristilor de a mai practica tarife preferențiale sau de a refuza curse, nereguli ce sunt aduse, zilnic, de către bucureșteni, în atenția D.G.P.L.C.M.B”, se mai arată în comunicatul Poliției Locale. Unde suni cand taximetristii iti refuza cursa sau negociaza pretul cu tine